"Yes, life is a journey, one that is much better travelled with a companion by our side. Of course, that companion can be just about anyone... a neighbor on the other side of the street... or the man on the other side of the bed. The companion can be a mother with good intentions... or a child who's up to no good. Still, despite our best intentions, some of us will lose our companions along the way. And then the journey becomes unbearable. You see, human beings are designed for many things, but loneliness isn't one of them."
Desperate Housewifes - Episode 19,Season 1
Showing posts with label Quotes. Show all posts
Showing posts with label Quotes. Show all posts
Wednesday, April 13, 2011
Saturday, October 11, 2008
“Some people come into our lives and quickly go. Some stay for awhile
and leave footprints on our hearts. And we are never, ever the same.”
“They walked on, without knowing in what direction. There was too much to be thought, and felt, and said, for attention to any other objects.”Jane Austen-Pride and Prejudice
" . . . he's more myself than I am. Whatever our souls are made of, his and mine are the same, and Linton's is as different as a moonbeam from lightning, or frost from fire."Emily Bronte
"My love for Linton is like the foliage in the woods. Time will change it, I'm well aware, as winter changes the trees - my love for Heathcliff resembles the eternal rocks beneath - a source of little visible delight, but necessary." Wuthering Heights
and leave footprints on our hearts. And we are never, ever the same.”
“They walked on, without knowing in what direction. There was too much to be thought, and felt, and said, for attention to any other objects.”Jane Austen-Pride and Prejudice
" . . . he's more myself than I am. Whatever our souls are made of, his and mine are the same, and Linton's is as different as a moonbeam from lightning, or frost from fire."Emily Bronte
"My love for Linton is like the foliage in the woods. Time will change it, I'm well aware, as winter changes the trees - my love for Heathcliff resembles the eternal rocks beneath - a source of little visible delight, but necessary." Wuthering Heights
Thursday, September 04, 2008
Hitch quotes
"Life is not the amount of breaths you take, it's the moments that take your breath away."
"Sara: What should we toast to?
Hitch: Never lie, steal, cheat, or drink. But if you must lie, lie in the arms of the one you love. If you must steal, steal away from bad company. If you must cheat, cheat death. And if you must drink, drink in the moments that take your breath away. "
"One dance, one look, one kiss, that's all we get, Albert. Just... one shot, to make the difference between happily ever after, and oh? he's just some guy I went to some thing with once."
"So how does it happen, great love? Nobody knows... but what I can tell you is that it happens in the blink of an eye. One moment you're enjoying your life, and the next you're wondering how you ever lived without them. "
" Because that's what people do. They leap, and hope to God they can fly, because otherwise you just drop like a rock, wondering the whole way down, why in the *hell* did I jump? But here I am, Sarah, falling, and the only one that makes me feel like I can fly... is you."
"You know what it's like getting up every morning? Feeling hopeless, feeling like the love of your life is waking up with the wrong man. But, at the same time hoping that she still finds happiness, even if it's never going to be with you."
"There is more to life than to watch other people live it.'
Thursday, August 28, 2008
Citate pentru suflet
Am gasit intamplator cateva fragmente din opera domnului Sorin Cerin.Mi-au placut nespus si m-am gandit sa le trimit mai departe tuturor celor care cred in iubire...
"Ochii adânci ai oceanului zâmbetului tău mă privesc din spatele valurilor sentimentale pierdute în apusul cuvintelor brăzdate de pescăruşii speranţelor inimilor noastre care zboară spre răsărit sfidând Timpul. Corăbiile gândurilor merg spre nicăieri sperând în vântul amintirilor. Oare vor ajunge într-o zi la destinaţia iubirii unde fiinţa ta spulberă tăcerea orizonturilor."Sorin Cerin
"Vântul amintirilor noastre a scuturat timpul de frunzele ruginite ale clipelor la umbra cărora ne-am ascuns întreaga vară a iubirii. Şi a venit frigul până şi în cuvinte odată cu prima brumă a despărţirii, când roua viselor noastre a îngheţat, albind iarba sentimentală a vieţii, încremenind până şi privirile Viitorului asupra noastră. Şi atunci te-aş fi luat de mână, dar în palma dorinţelor mele se afla doar un grăunte de nisip al uitării de tine cernut de clepsidra deşertăciunii."
"E atât de mult cer pe lumea asta încât până şi orizonturile se pierd în cer.E atât de puţină fericire în privirea ta încât şi ochii se pierd în lacrimi.E atât de departe bătaia inimii tale încât atunci când vreau să o prind mă împiedic de mine.E atât de târziu în oceanul acestor clipe, încât şi tu ai devenit o amintire.E atât de mult tine în mine încât şi eu voi fi un dor care doare.Dor care doare şi se sparge de Destin.Dor care doare adânc în infinitul din noi.Dor care doare lovind necontenit valurile gândurilor noastre.Dor care doare strigând adânc în tăcerile noastre pierdute, un strigăt de tăcere.Strigăt de tăcere în sângele cuvintelor care zvâcneşte haotic pe zidurile amintirilor noastre.Strigăt de tăcere peste cioburile eternităţii iubirii noastre."
"M-ai întrebat cândva de sfârşitul lumii şi nu ştiam ce să-ţi spun. Şi ai plecat înghesuită de sentimente la colţul unei întâmplări inevitabile. Ştiam că nu are nici un rost să priveşti lacrimile cerului pe feţele noastre, şi nici fulgerele ce ne brăzdau speranţele sau tunetele inimilor care încercau să sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentală şi ai tresărit încercând să te reîntorci călcând pe aceleaşi flăcări arzătoare din privirile iubirii noastre de altădată, neştiind că acum te vor arde, fiindcă era cu adevărat sfârşitul lumii..."
"Şi eram fericiţi fiindcă cerul era mai nins ca niciodată cu petalele privirilor noastre care au fost luate de acelaşi vânt sentimental şi duse spre nicăieri. De aceea m-am hotărât să te caut. I-am spus şi vântului care a început să râdă ironic de parcă ar fi fost ceva atât de absurd. Râdea în timp ce ducea praful clipelor cazute de pe Destin în tăriile unde se ţes noi amintiri uitate de toţi. Şi atunci am vrut să ştiu de ce duce acolo amintirile pierdute şi neştiute de nimeni că doar nu e cerul biblioteca amintirilor?"
"Cât de puţini suntem cei care în viaţa am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puţini ne-am născut astfel aici în această lume şi cât de mulţi îşi trăiesc viaţa morţi de ei înşişi, cu sufletele neumblate de paşii nici unei mari iubiri. De ce? Să-L întreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? Să întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa căruia am ajuns să visăm această lume? Răspunsul constă în noi şi numai în noi, în iubire."
"Acea zi când te-am văzut pentru prima oară a fost mai mult decât accidentală în viaţa mea la fel ca şi atunci când te-am întâlnit absolut întâmplător prin scris. Două accidente până acum în care L-am întâlnit pe Dumnezeu prin tine, dragostea mea cea mare."
"Ochii adânci ai oceanului zâmbetului tău mă privesc din spatele valurilor sentimentale pierdute în apusul cuvintelor brăzdate de pescăruşii speranţelor inimilor noastre care zboară spre răsărit sfidând Timpul. Corăbiile gândurilor merg spre nicăieri sperând în vântul amintirilor. Oare vor ajunge într-o zi la destinaţia iubirii unde fiinţa ta spulberă tăcerea orizonturilor."Sorin Cerin
"Vântul amintirilor noastre a scuturat timpul de frunzele ruginite ale clipelor la umbra cărora ne-am ascuns întreaga vară a iubirii. Şi a venit frigul până şi în cuvinte odată cu prima brumă a despărţirii, când roua viselor noastre a îngheţat, albind iarba sentimentală a vieţii, încremenind până şi privirile Viitorului asupra noastră. Şi atunci te-aş fi luat de mână, dar în palma dorinţelor mele se afla doar un grăunte de nisip al uitării de tine cernut de clepsidra deşertăciunii."
"E atât de mult cer pe lumea asta încât până şi orizonturile se pierd în cer.E atât de puţină fericire în privirea ta încât şi ochii se pierd în lacrimi.E atât de departe bătaia inimii tale încât atunci când vreau să o prind mă împiedic de mine.E atât de târziu în oceanul acestor clipe, încât şi tu ai devenit o amintire.E atât de mult tine în mine încât şi eu voi fi un dor care doare.Dor care doare şi se sparge de Destin.Dor care doare adânc în infinitul din noi.Dor care doare lovind necontenit valurile gândurilor noastre.Dor care doare strigând adânc în tăcerile noastre pierdute, un strigăt de tăcere.Strigăt de tăcere în sângele cuvintelor care zvâcneşte haotic pe zidurile amintirilor noastre.Strigăt de tăcere peste cioburile eternităţii iubirii noastre."
"M-ai întrebat cândva de sfârşitul lumii şi nu ştiam ce să-ţi spun. Şi ai plecat înghesuită de sentimente la colţul unei întâmplări inevitabile. Ştiam că nu are nici un rost să priveşti lacrimile cerului pe feţele noastre, şi nici fulgerele ce ne brăzdau speranţele sau tunetele inimilor care încercau să sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentală şi ai tresărit încercând să te reîntorci călcând pe aceleaşi flăcări arzătoare din privirile iubirii noastre de altădată, neştiind că acum te vor arde, fiindcă era cu adevărat sfârşitul lumii..."
"Şi eram fericiţi fiindcă cerul era mai nins ca niciodată cu petalele privirilor noastre care au fost luate de acelaşi vânt sentimental şi duse spre nicăieri. De aceea m-am hotărât să te caut. I-am spus şi vântului care a început să râdă ironic de parcă ar fi fost ceva atât de absurd. Râdea în timp ce ducea praful clipelor cazute de pe Destin în tăriile unde se ţes noi amintiri uitate de toţi. Şi atunci am vrut să ştiu de ce duce acolo amintirile pierdute şi neştiute de nimeni că doar nu e cerul biblioteca amintirilor?"
"Cât de puţini suntem cei care în viaţa am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puţini ne-am născut astfel aici în această lume şi cât de mulţi îşi trăiesc viaţa morţi de ei înşişi, cu sufletele neumblate de paşii nici unei mari iubiri. De ce? Să-L întreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? Să întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa căruia am ajuns să visăm această lume? Răspunsul constă în noi şi numai în noi, în iubire."
"Acea zi când te-am văzut pentru prima oară a fost mai mult decât accidentală în viaţa mea la fel ca şi atunci când te-am întâlnit absolut întâmplător prin scris. Două accidente până acum în care L-am întâlnit pe Dumnezeu prin tine, dragostea mea cea mare."
Subscribe to:
Posts (Atom)