Geisha (în grafie românească gheişă) este cel mai familiar termen al vorbitorilor limbilor europene şi de asemenea cel mai folosit de japonezi. Ca toate substantivele japoneze, nu există distincţie între varianta de singular şi de plural a termenului.
Există şi aşa-numitele onsen geisha (gheişă de băi, onsen însemnând băi termale) care sunt de fapt prostituate, neavând nici pregătirea artistică şi nici nivelul de rafinament al unei gheişe adevărate. În plus, în timpul ocupaţiei americane a Japoniei după ce de-al Doilea Război Mondial, unele femei tinere, doritoare de a aduna bani, pretindeau că sunt gheişe şi ofereau favoruri sexuale ostaşilor americani. Aceste două elemente au făcut să se răspândească opinia total greşită că gheişele ar fi prostituate.
Istorie şi evoluţie
Gheişele au apărut în istorie ca entertaineri de profesie; la început mulţi din aceşti entertaineri nu erau femei, ci bărbaţi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheişele se specializau pe artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia ceaiului, conversaţii cu bărbaţii pe care îi întreţineau. Pe măsură ce îndemânarea artistică a curtezanilor de rang înalt era în declin, cererea de artişti-gheişă (bărbaţi sau femei) era în creştere.
Gheişele-bărbaţi, cunoscuţi uneori sub numele "hōkan", au început să decadă la rândul lor la sfârşitului secolului al XVIII-lea. În anul 1800 gheişele-femei (numite atunci "onna geisha", adică "femeie gheişă") i-au depăşit ca număr pe gheişele-bărbaţi, raportul fiind de trei la unu. Termenul "gheişă" a ajuns treptat să însemne doar femeie entertainer, aşa cum înseamnă şi astăzi.
Etape de formare
Conform tradiţiei, gheişele îşi începeau instruirea la o vârstă foarte fragedă. Unele fete erau vândute la casele de gheişe ("okiya") copii fiind, şi începeau aproape imediat studiul în diferite arte tradiţionale.
În timpul copilăriei, viitoarele gheişe lucrau adeseori ca servitoare sau asistente ale unei gheişe experimenatet din okiya, pentru ca după o vreme să devină ucenice (maiko). Prima etapă, cea de servitoare, se numeşte Shikomi. În această perioadă, viitoarea gheişă era însărcinată cu diferite treburi: curăţenia casei, primirea unor comisioane, etc. Totodată, fata trebuia să meargă şi la şcoală pentru a se instrui.
Trecerea de la Shikomi la următoarea etapă, Minarai, se face printr-un ritual numit Misedashi. Fata va deveni acum gheişă ucenică şi trebuie să-şi găsească o "soră mai mare" ("onesan"), adică o gheişă experimentată care îi va deveni mentor şi care o va prezenta tuturor clienţilor ei. Ritul Misedashi reprezintă debutul oricărei gheişe şi de obicei este urmat de o mică petrecere.
În etapa Minarai, gheişa ucenică o va urma pe "sora ei mai mare", la toate casele de ceai şi la toate localurile unde aceasta frecventează, pentru a observa ceea ce va trebui să facă pe viitor. După Misedashi, ea este membră a comunităţii de gheişe, dar nu este pregătită îndeajuns pentru a începe să întreţină clienţi.
Uneori în timpul uceniciei, este de aşteptat ca maiko să treacă prin ritualul "mizuage". Odată aceasta însemna că virginitatea fetei era licitată şi vândută unui client, dar acum legea japoneză interzice acest lucru. După mizuage, sau uneori după vârsta de 18 ani, coafura gheişei este schimbată pentru a dovedi tuturor că fata a devenit acum o femeie matură. Un alt rit de confirmare a maturităţii este Erikae, ce are mai mult o valoare simbolică. Gulerul chimonoului gheişei, care până atunci era roşu este acum schimbat cu unul alb, pentru a arăta că gheişa nu mai este maiko, ci a devenit geiko.
San san kudo este numele unui alt ritual prin care gheişa este legată de un bărbat, ce va fi numit "danna". Cei doi vor bea împreună din trei cupe umplute cu sake, într-un ritual asemănător cu misedashi. "Danna" devine patronul gheişei şi este obligat să o suporte financiar în schimbul unei relaţii de lungă durată cu ea.
Când o gheişă se retrage din viaţa publică organizează o ceremonie: Hiki-iwai. Această ceremonie poate avea diverse semnificaţii: gheişa poate ieşi pur şi simplu din comunitatea de gheişe, se poate retrage din cauza vârstei înaintate, se poate căsători sau poate deveni Okami-san. Okami-san înseamnă retragerea gheişei, dar în urma căreia ea devine stăpâna unei okiya.
Înfăţişare
Înfăţişarea unei gheişe variază de-a lungul carierei, de la culorile vii ale unei gheişe ucenice, la înfăţişarea sobră a unei gheişe experimentate.
Cosmetice
Gheisele folosesc foartă multă pudră albă şi au obiceiul să işi contureze buzele cu roşu.
Îmbrăcăminte
Gheişele poartă mereu kimono. Gheişele ucenice au kimonouri viu şi divers colorate cu un obi (eşarfă care se leagă în jurul brâului) extravagant. Gheişele mai experimentate poartă kimonouri cu stiluri, modele şi culori mai sobre. Se spune că o gheişă niciodată nu este văzută cu un kimono mai mult de o dată în timp ce produce divertisment. Kimonourile gheişelor sunt decoltate la spate, pentru că în lumea japoneză, ceafa şi gâtul sunt folosite în ritualul seducţiei bărbaţilor.
Culorile şi modelele kimonoului sunt, de asemenea, în funcţie de anotimp şi de evenimentul la care participă. Iarna, de exemplu, gheişa poate fi văzută purtând peste kimono un palton de lungimea trei-sferturi căptuşit cu mătase pictată de mână. kimonourile căptuşite sunt purtate în timpul anotimpurilor mai friguoase, iar cele necăptuşite în timpul verii. Un kimono poate necesita de la doi la trei ani pentru a fi creat, pictat şi brodat.
Gheişele se încalţă cu sandale cu talpa foarte înaltă, zori, când merg afară, şi poartă doar tabi (şosete albe) înăuntru. Când vremea este ploiasă gheişele se încalţă cu nişte saboţi de lemn, numiţi geta. Gheişele ucenice au nişte saboţi speciali din lemn negru lăcuit, okobo.
Coafură
Coafurile gheişelor au variat de-a lungul istoriei. In trecut, femeile işi purtau părul pe umeri în unele perioade, şi prins desupra capului in altele. În secolul 17 a aparut tradiţionala coafură shimada, un fel de coc elaborat, purtat de gheişele consacrate.
Gheişele erau învăţate să doarmă cu gâtul pe nişte mici suporturi ("takamakura") în loc de perne, astfel încât să îşi ţină coafura în stare perfectă până a doua zi. Pentru a impune acest obicei, mentorii lor puneau orez în jurul suportului. Dacă capul gheişei aluneca de pe suport, în timp ce aceasta dormea, orezul se lipea de păr stricând coafura.
Multe gheişe moderne folosesc peruci în viaţa lor profesională.
No comments:
Post a Comment